Intr-una din zilele in care am stat in Kuala Lumpur, am facut o excursie de o zi pana in Malacca (sau Melaka, cum ii zic localnicii) – un oras-port care este in patrimoniul UNESCO, construit de portughezi in perioada in care Malaezia a fost colonie portugheza – prin anii 1500.
Orasul e cam la 150 de km la sud de KL, insa la ce autostrazi bune si multe au astia aici, am ajuns in nici 2 ore, cu nenea Bala, taximetristul nostru preferat din KL. Cand am ajuns, parca ne-am intors in Europa…
Orasul e frumusel – curat, multe spatii verzi, ingrijit si foarte turistic – erau afisaje peste tot cu explicatii, harti ale orasului si ale obiectivelor de vizitat, puncte de informare si putin aglomerat 🙂
Ne-a atras atentia o corabie-muzeu, in marime naturala, pe care o puteai explora sa vezi cum navigau oamenii marile acum cateva sute de ani – copiii au spus ca e corabia capitanului Hook, asa ca asa i-a ramas numele 🙂
Langa corabie, am vizitat si un muzeu maritim – destul de dragut.
Le-am gasit fetelor si un loc de joaca, unde s-au zbenguit vreo jumatate de ora, s-au catzarat si prin copaci…
… am vazut si alte mijloace de transport expuse prin parcul din oras…
Am urcat intr-un turn inalt de 110 de m, numit Menara Taming Sari, intr-un fel de camera rotitoare ce ne-a oferit o imagine panoramica super frumoasa asupra orasului, chiar daca ne cam tremurau picioarele acolo sus 🙂 Copiilor le-a placut mult de tot sa fim asa de sus in aer si s-au distrat de cat de mici sunt oamenii si casele de jos.
Am facut si o plimbare cu barca, pe raul Malacca, un mod foarte placut de a vizita orasul vechi, printre case si cafenele cu peretii desenati veseli, printre multe flori si poduri ca in Venetia. Asta e partea care mie mi-a placut cel mai mult din Malacca.
Orasul era plin ochi de ricse, sau trishce sau cum le zice la astea – erau sute de ricse frumos (?) aranjate, si de ricsari care te intrebau non-stop daca nu vrei sa te plimbe prin oras. Ba mai mult, ca si cand nu le era destul de greu sa pedaleze cu 2-3 oameni in ele, cam toti isi pusesera baterii de masina, casetofoane si boxe mari in ele, asa ca intreg orasul era un zgomot continuu de rock-and-roll, muzica techno, muzica pop si altele neidentificate – o galagie de nedescris in orasul asta – pacat, ii strica tot farmecul.
Si cum copiii vroiau mult sa se „dea” cu ricsele inca de cand le vazusera in Chiang Rai, in Thailanda, am cedat si am luat doua ricse, cu un ricsar si o ricsarita ce si-au pedalat sufletul cu noi o jumatate de ora 🙂 Insa le-am spus de la inceput : „No music please !”.
Pe la 7 seara deja nu mai aveam ce vizita – o zi e de ajuns pt a vizita Malacca – asa ca am plecat inapoi spre Kuala Lumpur.
Papa bun – singurul restaurant deschis la amiaza era un restaurant italian, asa ca papa bun din ziua aceea a fost combinatie de mancare malaeziana si europeana:
ai mancat mici pe bat ? 🙂
Ce bine arata si nu cred ca e pe bat banui ca e pe ceva leguma, parca ar fi praz :). Oricum o idee buna.
Asa-i, „micii-dulci” erau pe tulpina de lemon-grass (asa cred ca-i zice la aia) – un fel de praz cu gust de lamaie 🙂
🙂 asa am crezut si eu, ca-s mici pe bat, dar era carne dulce de zici ca o bagat miere in ea 🙂
Dar ideea de a vinde mici pe batz nu e rea 🙂 Ne bagam cu o taraba la vreun festival al berii in Cj ? 🙂
Ce bine v-o fi voua acolo….Incredibila experienta! Azi maine vine scadenta si apoi acasa cu voi..oare va e macar un pic dor de casa?
Da, asa-i, imediat trebuie sa ne intoarcem…din pacate 🙂 Dor de casa ? N-am avut vreme sa ne gandim, ca am fost sau pe drumuri sau am vizitat ceva. Asa ca nu prea cred :). Dar de intors, ne intoarcem !