A fost atat de frumos si ne-am simtim atat de bine aici in Pai, incat tot ne-am prelungit cazarea. Cei de la guest-house deja faceau misto de noi ca stam pana anul viitor la ei 🙂

Tot de aici, din Pai, am plecat intr-o zi, dis de dimineata, pe la 7 si jumatate, sa vedem triburi si sate de refugiati, in jurul orasului Mae Hong Son.

Fiind doar 110 de km pana in Mae Hong Son, eram convinsi ca in 2 ore vom fi acolo. Asa ca, Nenea Dae – ghidul local – prompt, a venit dupa noi si ne-am urcat in masinuta lui. Drumul – huh, peste 1000 de curbe, marea majoritate serpentine, incat ne-a luat ceva mai bine de 3 ore pana cand am ajuns la Mae Hong Son, ametiti bine de cap 😀 .

De acolo, am luat o long-tail-boat (barca lunga), am cumparat bilete de intrare in sat, si am mers pe raul Pai cam o jumatate de ora, prin padure, pana cand am ajuns la satul de refugiati birmanezi Karen – Long Neck, numit Huay Pu Keng, ascuns departe de orice drum practicabil, chiar langa granita cu Myamar (Burma). Calatoria cu barca a fost foarte frumoasa – a fost prima data cand am mers cu asa ceva, si e tare placut sa te stropeasca apa si sa-ti ravaseasca vantul parul, in timp ce te bronzezi gratis  – mai vrem 🙂

Cand am ajuns in satul Karen Long Neck, am dat peste un catun de vreo 40-50 de case, unde majoritatea femeilor stateau pe prispe si incercau sa ne convinga sa cumparam ceva de la ele – statuete, bratari, esarfe, etc. Unele doar zambeau, altele tzeseau, una canta la chitara iar alta se uita urat 🙂

Fetele noastre, normal ca nu s-au abtinut sa nu se maimutareasca si ele pe acolo 🙂

Barbatii, cica erau la munca, pe camp, desi daca te uitai prin usile intredeschise ale caselor, ii vedeai cum dormeau cu spor… Oricum, impresionante femeile astea – poarta la gat si la picioare niste arce facute din alama, grele de 3-5 kg, cu credinta ca vor fi aparate de spiritele rele, si fac si bani din chestia asta : 2-in-1 :). Am avut noroc cu Nenea Dae care ne-a zis istoria tribului si a putut traduce intrebarile noastre si raspunsurile date de “femeile girafa”, cum li se zice prin partea locului.

In capatul satului, cateva case cu oameni din alt trib – Long Ears – “urechile lungi” – daca la Long Neck aveau gatul mai lung decat normal, astia aveau urechile cam de 2 ori mai mari decat ale noastre – oare ce s-ar intampla daca s-ar imperechea triburile astea intre ele ? 😀

Aveau si scoala acolo, desi am fost surprinsi sa aflam ca nu este pentru copii, ci pentru oamenii mari, care invatau thailandeza si birmaneza… Copiii trebuiau sa mearga in alt sat la scoala – no comment.

Dupa cam o ora de vizitat satul, ne-am suit in barca si ne-am reintors in Mae Hong Son – calatoria cu barca a durat ceva mai mult, mergand in amonte,  si a fost la fel de frumoasa – mai vrem cu barca !

In Mae Hong Son, un oras de munte curat si dragut, am stat doar sa mancam si am vazut doua temple surori pe malul unui lac – Wat Jong Kham – loc pe care ei il numesc „Elvetia Thailandei”.

Dupa masa, ne-am “imbarcat” in masina lui Nenea Dae si am mers mai departe, spre un loc in varf de munte  – eu i-ash zice deal…dar al naibii de frumos si acolo…revenim cu detalii 🙂

A doua zi fetele au desenat ce le-a placut din excursia la Long Neck – sper ca nu s-or marita pe-acolo 🙂