In aceeasi zi in care am fost sa vizitam triburile Long Neck si Long Ears, dupa-amiaza, am plecat din Mae Hong Son catre nord, spre munte.

Din nou, norocosii de noi 🙂 am dat peste o gramada de serpentine (cam 500+, zicea Nenea Dae, in mai putin de 50 de km – asta inseamna o serpentina la fiecare 100 de metri de drum :D, serpentine care si Transfagarasanului i-ar placea sa le aiba.

Am urcat cam o ora si jumatate pana in varf de munte – prima data am ajuns la Pang Ung, un proiect renumit al reginei, un sat al unui trib birmanez si un lac de acumulare, cu multe lebede albe si negre, lac ce iriga orezariile oamenilor, foarte faimos in Thailanda, cu multe plantatii de arbori de cafea prin jurul lui.

…..

( Cam cu 30 de km inainte de varf, am vazut un mic heliport, intr-o poienita pe marginea drumului, apoi inca unul sus de tot, la intrarea in sat – Nenea Dae ne-a explicat ca atunci cand vine familia regala, ca sa nu li se faca rau pe curbele alea, merg cu elicopterul 5 minute ca sa scape de ele 🙂 Misto, sa tot fii rege ! )

…..

Apoi, chiar langa lacul de acumulare, satul de refugiati birmanezi, care pana in urma cu cateva luni nu avusesera curent, iar acum aveau doar din cand in cand, atunci cand era apa in lacul de la baraj. Nimic deosebit, doar un pom plin de Jackfruit si o maimuta salbatica prinsa in jungla de localnici si legata in spatele unei case – cica o vor invata sa se urce in cocotieri sa dea jos nuci de cocos – un fel de telecomanda 🙂

In sat nu am avut ce face mai mult de o jumatate de ora, asa ca am coborat de pe munte si am mers cam 20 de km mai in nord, chiar la granita cu Myamar, intr-un sat chinezesc autentic – Ban Rak Thai – nu era picior de thailandez pe acolo, si toate casele, culorile, ornamentele si ce vindeau aia pe acolo erau chinezesti.

Plimbandu-ne prin sat, am dat peste casa-muzeu al unui locuitor care a luptat in razboiul impotriva Myamarului – el ne-a povestit cum toti chinezii de acolo din sat au luptat impotriva birmanezilor, pentru a-si castiga dreptul la cetatenie in Thailanda – oare ce putea fi mai rau in tara lor, decat un razboi dus in alta tara ?

Iniante de a pleca de acasa, aveam pe lista de vizitat o plantatie de ceai frumoasa, intr-un mic resort care nu ne era clar daca era in Thailanda sau in Myamar – pana la urma am renuntat la ideea de a-l vizita, pentru ca era mult prea departe. Surpriza – erau fix in satul acesta 🙂 Una bucata nevasta fericita ca se plimba prin plantatiile de ceai 😀 Resortul se numeste Rakthai Resort si e de vis – placut la noi.

Ca tot veni vorba de pitici facuti – fiecare din noi si-a ales un lucru care vrea sa-l faca neaprat in concediu. Piticul meu a fost sa culeg fructe exotice si sa le mancam… Tot aici, langa plantatia de ceai, am gasit o plantatie de ananas, de unde am putut culege ananasi si apoi sa-i mancam – yummy !

La intoarcerea din satul chinezesc spre Pai, ne-am bucurat sa putem sa ne plimbam prin orezarii si sa invatam cum cultiva localnicii orezul – de la pepinierele de orez, la irigatul lanurilor, arat pamantul si plantatul manual al plantelor in apa, fir cu fir – huh !

Am ajuns seara tarziu la guest-house, cu copiii adormiti pe masina. A doua zi insa, au desenat ce le-a placut mai mult – de data asta orezariile au fost in top 🙂