Vine vacanța cu trenul din Franța și cum am scăpat de la școală am urcat direct în mașină și am pornit la drum pentru a ajunge la Paris în data de 23 iunie. În prima zi ne-am propus să parcurgem o distanță mai mare și să trecem dincolo de Viena, așa că am făcut rezervare din timp la Haus Linda, o pensiune mică într-un sat de munte.

Am pornit vrednici la drum, un drum lung de minim 10 ore, care de fapt a durat 11, și pe care am făcut numeroase opriri la baie. Nu întrebați câte și de ce. 🙂 Am luat jocurile la rând și ne-am jucat toți 4, apoi ne-am uitat la desene. Şi cu toate acestea, Carla a scris în jurnalul de călătorie că a fost un lung drum și plictisitor, dar care s-a încheiat frumos când am întâlnit căprioare și iepurași în drumul de la autostradă la satul Bärnkopf.

Am ajuns seara târziu la pensiunea Haus Linda, unde ne-a primit proprietarul pensiunii, un bătrânel simpatic care ne-a condus la apartamentul nostru. Am mâncat repede câte un iaurt, am făcut un duș și ne-am pus în pat pentru că era trecut de ora 10 și dimineața mai aveam un drum lung de făcut.

Dimineață fetele s-au trezit devreme cu gândul la Playmobil și am coborât să luăm micul dejun. Locul de luat micul dejun era unul foarte șic și intim cu atenție mare la detalii. Proprietarul ne-a povestit ca îl decorase soția lui și că el l-a păstrat așa în amintirea ei. Mâncarea a fost delicioasă, iar senzația pe care am trăit-o acolo a fost una de relaxare totală și de conștientizare a faptului că suntem în concediu. IUPII, suntem în vacanță. 🙂

În timp ce noi povesteam cu proprietarul despre zonă și cum am găsit această cazare, fetele au ieșit afară la explorat zona și Oani a găsit un mușchiuleț de care s-a despărțit greu. Am văzut lacul satului de care proprietarul pensiunii ne-a spus că aparține familiei de Hohenzollern, și pe care primăria l-a închiriat de la aceștia pentru ca sătenii să se poată bucura de el. Ne-a povestit de asemenea că mare parte din pădurile care înconjurau satul aparțineau aceleiași familii. Satul era unul mic și exista și o româncă harnică care avea grijă de o bătrână din sat. Nu am întâlnit-o, dar l-am crezut pe cuvânt. La şcoala satului erau două clase (întâi și a doua) și aici erau aduși copii din satul vecin pentru a face școala, în timp ce copiii de a treia și a patra erau duși în satul vecin.

Cu greu ne-am despărțti de această pensiune și am pornit repede la drum pentru a ajunge la Playmobil. Aveam 4 ore de mers pentru a ajunge. Povestea continuă  aici.