In zilele in care am stat in Tha Ton, la Old Trees Guest House, am aflat de la proprietari – Paolo si Nid – ca la vreo 5 km, era un satuc de refugiati birmanezi, unde chiar Paolo construise o scoala pentru copiii din acel sat si dintr-un catun vecin.

Exact de ce aveam nevoie – cineva care sa ne povesteasca despre „hill tribes” – triburile birmaneze. Ne-am suit in songtheaw-ul lui si am mers pana in satucul de langa Tha Ton – satuc numit Pakui. Scoala avea de toate – banci, scaune, table, televizor chiar, pereti colorati si copii veseli. I-am „prins” chiar in pauza de masa si de spalat pe dinti 🙂

Aici scoala avea alt rol decat suntem noi obisnuiti – in principal era facuta pentru a le oferi copiilor o data pe zi o burtica plina, sa-i invete regulile de baza de igiena (dus si spalat pe dinti) si sa-i invete sa scrie si sa citeasca, pentru a se putea integra in societate.

Satul, doar cateva case insiruite pe ambele parti ale unei stradute ce ajungea pana la granita cu Myamar, oameni simplii si zambareti – placut la noi.

Dupa ce am vizitat scoala, i-am spus lui Paolo ca vrem sa vizitam si catunul de case de unde mai veneau copiii la scoala, asa ca Paolo ne-a dat o harta facuta de mana si ne-a trimis la plimbare 🙂

3365 - Thaton - Sate de refugiati - Harta

Drumul era impracticabil asa ca am pornit pe jos impreuna cu fetele intr-o drumetie de vreo ora, prin paduri, printre bananieri, pe o carare putin umblata – pentru copii a fost o adevarata aventura 🙂

Cand am ajuns in satuc, care se numea Kentung, am gasit doar o mana de case, fara curent, cu casele facute din bambus si frunze de palmier – cred ca la noi le-am zice colibe mai mari.

Tot acolo am gasit si o scoala, plina de copilasi simpatici care ne imitau cum faceam pozele – isi facusera din plastilina telefoane si ne faceau si ei poze noua 🙂 Fetele noastre s-au pus pe „socializat” si au desenat pe tabla, au modelat cu ei plastilina si si-au impartit cu ei si merindea noastra de drum – chiar daca nu intelegeau nici macar un cuvant, s-au distrat foarte bine intre ei copiii. Foarte simplu si frumos acolo.

Dupa inca vreo 2 ore de mers, am ajuns inapoi la pensiune si ne-am facut bagajele. Apoi, in a 36 zi de calatorie, am mers in centrul satului Tha Ton sa luam barca spre Chiang Rai.

Calatoria cu barca a fost excelenta -cam 4 ore prin jungla, pe repezishuri care ne-au facut sa ne udam din cap pana in picioare, pe langa satuce uitate de lume – tare placut a fost – mai vrem 🙂

Inainte de a ajunge in Chiang Rai, barca a facut o pauza la o ferma de elefanti, unde erau si tot felul de suveniruri – fetele noastre s-au maimutzarit cu niste palarii din triburile Akha – ah ce le-ash marita pe-aici 🙂

Seara am ajuns in Chiang Rai, ne-am cazat, si tzushti la vizitat orasul.

Fetitele si-au exersat talentele artistice in jurnalele lor – iaca ce-a iesit: