Categorie: Dezvoltare personală
Durată: 50 minute pentru o clasa
Vârstă: 7 +
Număr de persoane: maxim 30
Rezumat: Fiecare copil trebuie să deseneze o parte din portretul colegului și să scrie o calitate, un lucru bun despre cel din fața lui.
Obiectiv:
- Învățăm să fim atenți la ceilalți
- Să reflectăm asupra calităților celorlalți
- Le spunem colegilor abilitățile
- Învățăm despre puterea cuvintelor și modul în care acestea ne influențează
- Învățăm să ne distrăm de portretul pe care îl fac colegii
- Aflăm despre cum ne văd ceilalți
Materiale necesare:
- O foaie de hârtie albă pentru fiecare copil
- O cariocă/creion colorat – fiecare copil își va alege din penar nuanța preferată
- Scaune
- O carte sau ceva tare pe care să poată pune copiii foaia de hârtie și să scrie.
Instrucțiuni:
- Împărțim clasa în două grupe egale.
- Fiecare copil va avea nevoie de un scaun pe care să stea.
- Jumătate de scaune vor fi poziționate în partea dreaptă a clasei și jumătate vor fi poziționate în partea stângă a clasei. Scaunele vor fi poziționate cu fața spre cealaltă parte.
- Toți copii vor avea câte o foaie de hârtie albă, un suport pe care pot să o pună și creionul/carioca colorată.
- Foaia de hârtie o vor împărții în două. Pe partea stângă copiii vor trebui să deseneze, iar pe partea dreaptă vor trebui să scrie o calitate/ un lucru bun despre colegul lor.
- Copiii se așează pe scaune. Cei din partea stângă vor sta tot timpul pe scaune ca și niște modele/statui și vor pune sub scaun foia, suportul pentru foaie și instrumentul de scris.
- Copiii care stau pe scaunele din dreapta vor fi artiștii. Vor trebui să scrie numele celui care e în fața lor. Ei vor trebui să stea pe scaune și să deseneze pe foaie o parte din corpul copilului din fața lor și să scrie o calitate.
- După ce au desenat și scris, copilul se ridică în picioare, pune foaia de hârtie împreună cu suportul pe scaun, își păstrează doar instrumentul de scris și se mută pe următorul scaun unde va continua desenul început de colegul lui scriind despre colegul care e în fața lui o calitate și va desena o parte din corp.
- Când desenează este foarte important să facă doar o parte din corp de ex. ochii sau nasul sau părul, nu toată fața. La sfârșit vom obține un portret/caricatură simpatică.
- Pentru a desena partea din corp și a scrie calitatea avem timp limitat.
- Partea cea mai importantă la acest exercițiu este lista de calități pe care o vor avea la sfârșit și să învățăm să ne distrăm de portret chiar dacă nu va fi cel mai conform cu realitatea.
- După ce fiecare copil din dreapta a scris/desenat pentru cei din stânga, strângem foile și acum cei care au fost modele devin artiști, iar artiștii devin modele.
Experiența noastră:
- Am încercat să punem copiii în două cercuri concentrice față în față, dar credem că e mai bine cu 2 rânduri cu distanță între ele deoarece e mai distractiv să vadă desenul doar la sfârșit.
- Am discutat ce înseamnă calități și i-am rugat pe copii să dea exemple.
- Am citit fiecare fișă înainte de a o oferi copiilor ca să vedem dacă au fost neînțelegeri legate de cerințe. În cazul nostru unul dintre copii a scris în loc de calitate la o parte din copii ”papuci”. Deoarece copiii au scris cu culori diferite, a fost ușor să identificăm cine a scris și să îi explicăm ce sunt calitățile și l-am rugat să le ofere verbal un feedback direct copiilor care nu au avut scrisă o calitate.
- Am discutat despre cum ne-am simțit în timpul exercițiului, ce părere au despre ce au spus colegii despre ei, cum li s-a părut portretul și am răspuns la întrebări dacă au avut.
Dacă ați încercat acest joc vă rugăm să împărtășiți cu noi experiența dvs. și lucrurile care le-ați îmbunătățit.