Cum și de ce să ne învățam copiii să se uite retrospectiv spre anul ce a trecut?
Am povestit recent cu prietena mea Anca, mămica a trei prințese, și ne-am dat seama că părinții nostri nu ne-au învățat să facem acest lucru. De ce ne-ar fi fost util? Simplu, pentru a înțelege aspectele vieții mai ușor și mai temeinic.
Așa că am început să ne găndim cum putem să îi învățăm pe copiii nostri acest lucru.Pe direcția asta, fără neapărat să avem scopul evaluării anulale, noi am hotarat ca seara, înainte de rugăciune, să povestim despre ziua care se termină și despre modul în care ne-am simtit în această zi, despre lucrurile pentru care suntem recunoscători, despre sentimentele pe care le-am trăit (despre toate trăirile pozitive, negative, intense sau mai puțin intense), despre ce am reușit să facem sau nu am reușit să facem. Să învățăm că zilele pot avea culori diferite exact cum și noi avem trăiri diferite. Da fapt, ce vrem să scoatem în evidentă, este bucuria de a trăi emoțiile, de a le recunoaște și de a le accepta.
Și pentru că bucuria vine din lucruri mici, pe care de multe ori nu ni le amintim, de anul aceasta ne-am hotărât să facem un borcan cu momente frumoase sau gânduri de orice fel . Anul acesta, nu am fost suficient de consecvenți, dar ne propunem ca la anul să reluăm această activitate și, cândva, să facem o carte de scrapbooking împreună cu copiii, care să cuprindă aceste gânduri și momente trăite de noi.
O altă idee, pe care vom încerca să o aplicăm, este o capsula a timpului. Ideea de capsula a timpului am preluat-o de la Carla de la școală, când un băiețel năzdrăvan i-a zis doamnei învătătoare ,,ce ar fi dacă un anumit desen l-ar pune într-o capsulă a timpului și l-ar vedea peste ani?’’ Acum desenul este în capsula timpului și nu se știe când îl vor revedea. Dar ce legătură are această capsulă cu uitatul retrospectiv peste o anumită perioadă? Am pornit de la ea și anul acesta îmi doresc să facem o capsulă a timpului în care toți prietenii pe care îi avem alături de revelion să își pună dorințele pentru anul care urmează. Punem toate mesajele într-o capsulă și le deschidem anul următor și să povestim pe baza lor, dacă dorim, sau cine nu dorește nu va povesti despre reușita sau eșecul dorinței, ci va asculta. Această analiză retrospectivă are menirea de a ne face să ne conștientizăm drumul care a dus la succesul sau, dimpotrivă, la eșecul îndeplinirii dorinței. Indiferent de care ar fi rezultatul fie eșec, fie reușită cei câștigați vom fi tot noi, deoarece ne vom da seama care a fost periplul care a dus la acest deziderat, cunoscându-ne mai bine.
Tot în gama acestor pași retrospecti încărcați de semnificație. Îmi amintesc primul meu training, după terminarea facultății… Unul din subiectele atinse era ceva de genul: ,,Care sunt obiectivele personale pe următorii 5 ani?” Surpinderea a fost când toată lumea a pus foarte multe obiective legate de cariera și nu legate de treburi personale, cum ar fi sănătate, familie etc. Am realizat că undeva, pe drum, s-a pierdut bucuria din lucrurile mărunte și personale, aprecierea faptului că nu mă identific cu jobul meu, ca sunt cu bune și cu rele, acceptarea mea, fără etichete. În continuarea aceleiași idei, cred că e important să ne conectam cu copiii noștri si să-i facem să aprecieze, că pe lângă realizările de la școala unde sunt și unde se evaluează constant, sunt importante și lucrurile din afara școlii, cum ar fi: sănătate, timp petrecut pentru a face lucruri care ne plac, bucuria care vine din lucrurile mici, când ești util și de ajutor ție și celor din jur.
Voi cum îi învățați pe copii aceste lucruri? Ați avut modele de la care să învățați? Cum ați învățat de la ele? Așteptăm cu drag gândurile voastre pentru a învăța de la voi și cu voi.
