Cum produc plantele oxigen? Acesta este un experiment distractiv, prin care demonstrăm că plantele produc oxigen, în prezența soarelui. Aerul pe care noi îl inspirăm este format din oxigen, iar ceea ce expirăm este dioxidul de carbon. Norocul nostru este că, plantele au nevoie de dioxid de carbon pentru a trăi. Ele transformă dioxidul de carbon în oxigen.

Materiale necesare:

  • Plante proaspăt tăiate;
  • Vas de sticlă;
  • Apă;
  • O zi cu soare.

Pași:

  • Tăiem o frunză, sau o bucată dintr-o plantă, și o punem într-un vas cu apă;
  • Punem vasul într-un loc însorit și observăm ce se întâmplă peste 2 ore.
  • Peste două ore observăm o mulțime de bule cu oxigen pe plantă.

Puteți încerca și acest experiment: luați 2 frunze și puneți-le în două vase de sticlă. Unul îl plasați într-un loc însorit, iar altul la umbră. După două ore observați ce se întâmplă. O plantă va produce oxigen, a doua nu. Ghiciți care?

Explicația din spatele experimentului:

  • Bulele de aer pe care le observăm sunt oxigen. Plantele preiau dioxidul de carbon și îl transformă în oxigen. Procesul se numește fotosinteză.

Spor la joacă:)