Cum avem parte de zile ploioase trebuie să meșterim ceva frumos în casă. Ieri am făcut niște flori din sârmă pe care le-am pus pe birou pentru a-l înveseli. Puteți să folosiți florile obținute în acest fel și ca decor la un mic aranjament din cameră sau pentru a le pune la o agrafă și a o face mai veselă.
Materiale necesare:
- Sârmă subțire (se poate cumpăra din magazinele de hobby);
- Lac de unghii;
- Creion;
- Foarfecă;
- Mânuțe Pricepute.
Pași:
- Din mosorul de sârmă tăiem cu ajutorul unei foarfece o bucată de sârmă de aproximativ 30 de centimetri.
- Se formează din sârmă cu ajutorul creionului petale. Vom face atâtea petale câte ne dorim să aibă floarea noastră.
- Pentru a colora florile, vom folosi lac de unghii. Pelicula se obține dacă dăm cu pensula astfel încât aceasta să cuprindă, din aceeași mișcare, toate marginile petalei. Este nevoie de un pic de exercițiu până reușim, dar satisfacția reușitei este mare.
- Lăsăm totul să se usuce și apoi folosim floarea obținută la un decor.







